Nu fusese un accident.
Ana locuia într-un apartament mic din Berceni, împreună cu tatăl ei. Un om care își îneca frustrările în alcool și își descărca furia în pumni. Vecinii auziseră țipete. Poliția fusese chemată o dată. A doua oară, nimeni n-a mai sunat.
Încheietura nu era doar lovită. Era fisurată. Și nu fusese la doctor.
Victor a citit raportul fără să clipească. Apoi l-a împăturit cu grijă.
Seara, a chemat-o pe Ana în biroul lui. Fata a intrat palidă, convinsă că va fi concediată pentru greșeli pe care nici nu le făcuse.
— Mâna — a spus el simplu.
Ana a încremenit.
— Nu… nu e nimic grav, domnule, pot munci, nu trebuie—
— Mâna — a repetat el, mai apăsat.
Cu degete tremurânde, și-a desfăcut cârpa. Umflătura era și mai evidentă la lumină.
Victor a ridicat telefonul.
— Mâine dimineață, la o clinică privată. Ortoped. Radiografie. Tot ce trebuie. Plătesc eu.
Ana a clipit des, neînțelegând.
— Nu trebuie să plătiți… e problema mea.
Victor s-a ridicat încet.
— Din momentul în care ai intrat în casa mea, devine problema mea.
A doua zi, mâna i-a fost pusă în ghips. Fisură serioasă. Dacă mai aștepta, risca să nu o mai folosească normal niciodată.
Dar asta nu a fost tot.
În aceeași seară, Victor a mers personal în Berceni. Nu cu alai, nu cu scandal. Doar el și doi oameni de încredere.
Tatăl Anei a deschis ușa cu miros de băutură și obrăznicie în privire. A început să vorbească tare. N-a apucat să termine.
Victor nu a țipat. Nu a lovit.
Doar i-a spus calm că, dacă vreodată mai ridică mâna asupra fetei, va regreta fiecare secundă. Și nu era o amenințare spusă la nervi. Era o promisiune rostită liniștit.
A doua zi, tatăl a plecat din apartament. Definitiv.
Victor a mutat-o pe Ana într-o garsonieră plătită pe un an înainte. I-a găsit un curs de calificare. I-a mărit salariul.
Când ea, cu ochii în lacrimi, a întrebat de ce face toate astea, el a răspuns scurt:
— Pentru că nimeni nu are voie să lovească pe cineva sub acoperișul meu. Nici măcar în afara lui.
Vestea s-a răspândit rapid printre angajați. Nu despre frică. Despre protecție.
În lumea lui Victor, regulile erau dure. Dar nedreptatea nu era tolerată.
Iar din ziua aceea, în casa lui nu s-a mai auzit niciun geamăt înăbușit.
Doar pași liniștiți.
Și, pentru prima dată, un sentiment rar:
siguranță.