Vasile a clipit de câteva ori.
Nu reușea să înțeleagă de ce Cătălina era atât de calmă.
— Chiar vrei să plec fără scandal?
— Tu ce ai prefera? Să plâng? Să te implor să rămâi?
— Nu… dar…
— Atunci nu văd problema.
Ea s-a ridicat de la masă și a început să strângă farfuriile.
Gesturile îi erau atât de firești, încât Vasile simțea cum îl cuprinde neliniștea.
— Loredana mi-a spus că apartamentul trebuie vândut cât mai repede, continuă Cătălina. Ați făcut deja planuri pentru banii mei?
— Banii noștri, o corectă el.
Ea a zâmbit.
— Aici greșești.
Vasile s-a încruntat.
— Ce vrei să spui?
Cătălina a șters masa cu un prosop, apoi a mers în dormitor.
S-a întors după câteva clipe cu un dosar albastru.
L-a așezat în fața lui.
— Citește.
El a deschis prima pagină.
Era contractul de vânzare-cumpărare al apartamentului.
— Și?
— Uită-te cine este proprietarul.
Ochii lui au coborât spre rubrica destinată titularului.
Numele era unul singur.
Cătălina Ionescu.
— Cum adică?
— Exact cum scrie.
— Dar apartamentul l-am cumpărat după căsătorie!
— Nu.
Ea a scos o altă hârtie.
— L-am cumpărat cu trei luni înainte de nuntă, folosind banii obținuți din vânzarea apartamentului bunicii mele.
Vasile a început să răsfoiască documentele.
Extras de carte funciară.
Contract de credit achitat integral înainte de căsătorie.
Declarații notariale.
Totul era perfect în regulă.
— Nu… asta nu…
— Ba da.
Ea și-a încrucișat brațele.
— În toți anii aceștia ai fost atât de convins că totul îți aparține, încât nici măcar n-ai verificat actele.
Vasile s-a ridicat brusc.
— O să contest!
— Ai tot dreptul.
— Avocatul meu…
— Va primi aceleași documente.
Liniștea din bucătărie devenise apăsătoare.
— Și eu unde să mă duc?
Cătălina îl privi pentru prima dată cu un strop de tristețe.
— La femeia pentru care erai gata să-ți distrugi familia.
El nu răspunse.
Nu mai avea nimic de spus.
A doua zi și-a strâns hainele în două valize.
Când a ieșit pe ușă, s-a întors pentru o clipă.
— Chiar nu mai există nicio șansă?
Cătălina a răspuns calm:
— Ai avut doi ani să alegi. Ai ales deja.
Ușa s-a închis încet.
Pentru prima dată după foarte mult timp, în apartament s-a făcut liniște.
Cătălina s-a așezat pe canapea și a privit în jur.
Nu simțea bucurie.
Nici răzbunare.
Doar o liniște pe care o uitase de ani întregi.
În săptămânile care au urmat, și-a redecorat casa, și-a reluat pasiunile și a început să petreacă mai mult timp cu oamenii care o apreciau cu adevărat.
Uneori, cea mai grea decizie nu este să pleci.
Ci să înțelegi că persoana care trebuia să lupte pentru tine a renunțat cu mult înainte să-ți spună adevărul.