În sufragerie nu era nicio scenă de infidelitate.
Vecinul stătea pe o scară.
Ținea în mână o rolă de tapet.
Alți doi bărbați montau perdele noi.
Iar în mijlocul camerei, Zinaida încerca să ascundă în grabă o cutie uriașă.
Când m-a văzut în ușă, a dus mâna la gură.
— Nu… Nu trebuia să fii aici!
Toți au încremenit.
Eu mă uitam de la unul la altul fără să înțeleg.
— Atunci explică-mi mesajul.
Vecinul a izbucnit primul.
— Gata, Zina, nu mai are rost să ascundem.
Soția mea a început să plângă.
M-a luat de mână și m-a dus în sufragerie.
Mobilierul era nou.
Peretele fusese renovat.
În colț stătea un șemineu electric pe care îl privisem luni întregi într-un magazin, spunând de fiecare dată că este prea scump.
Pe masă era un album foto.
Prima pagină avea o fotografie de la nunta noastră.
Ultima…
Era goală.
Sub ea scria:
„Pentru următorii 30 de ani.”
Am rămas fără cuvinte.
Zinaida a șters lacrimile.
— De luni întregi puneam bani deoparte.
Le-am cerut tuturor să păstreze secretul.
Voiam să terminăm renovarea până te întorceai.
Am trimis mesajul vecinului fiindcă mă ajuta să mutăm mobila.
Iar câinele…
A zâmbit printre lacrimi.
— Câinele lui sare pe canapele și murdărește tot.
De aceea i-am spus să nu-l aducă.
Am început să râd.
Un râs nervos.
După câteva secunde râdeam cu toții.
I-am povestit ce scenarii îmi făcusem în minte.
Vecinul aproape că a căzut de pe scară de râs.
— Dacă știai cât de aproape am fost să-ți stric surpriza…
În seara aceea am rămas toți la cină.
După ce au plecat invitații, am rămas doar eu și Zinaida.
Am îmbrățișat-o strâns.
— Îmi pare rău că am bănuit ce era mai rău.
Ea m-a privit zâmbind.
— Și mie îmi pare rău că mesajul suna atât de suspect.
Data viitoare o să scriu mai clar.
— Da?
Ce?
A râs.
— „Vino să renovăm sufrageria. Și, te rog, lasă câinele acasă.”
Am izbucnit amândoi în râs.
Atunci am înțeles că, după treizeci de ani de căsnicie, nu lipsa iubirii era cel mai mare pericol.
Ci concluziile trase înainte de a afla adevărul.