Vezi TotDescoperă. Citește. Vezi tot.
Politică

Serghei Ivanov, fost ministru al Apărării și apropiat al lui Vladimir Putin, a murit la vârsta de 73 de ani

Serghei Ivanov, fost ministru rus al Apărării, a încetat din viață. Acesta fusese văzut în trecut ca un potențial succesor al lui Putin.

Kremlinul a confirmat oficial moartea lui Serghei Ivanov, după ce Liga Unită VTB făcuse primul anunț în acest sens. Însă nu au fost oferite detalii cu privire la cauza decesului.

Cine a fost Serghei Ivanov
Serghei Ivanov a fost un membru important al grupului „siloviki”, elita formată din foști ofițeri KGB și lideri ai structurilor de forță. La fel ca Vladimir Putin, el și-a început cariera în serviciile secrete și a avut o influență masivă după instalarea acestuia la putere, potrivit Reuters și Meduza.

Ivanov a gestionat armata în perioada de instalare a puterii lui Putin. Acesta s-a aflat la conducerea Ministerului Apărării în timpul celui de-al doilea război cecen, lansat de Moscova pentru a neutraliza insurgența separatistă din regiune.

Ivanov apăra interesele Rusiei
Fiindcă vorbea impecabil limba engleză, Ivanov reprezenta Rusia la conferințe de presă, cum a fost cea de la Munchen, și nu ezita să intre îm conflicte cu presa. Deși stilul său era unul bătăios, el afirma că este un lider pragmatic, deschis să depășească mentalitatea specifică Războiului Rece.

Totuși, Serghei Ivanov susținea constant că securitatea Rusiei este pusă în pericol și invoca planurile americane privind scutul antirachetă, precum și slăbirea acordurilor de control al armamentului.

După ce a catalogat extinderea NATO drept o amenințare directă pentru interesele Moscovei, Ivanov a insistat că securitatea pe continentul european nu poate exista fără un „respect reciproc pentru preocupările și interesele tuturor părților”.

Argumente similare au fost folosite ulterior de Vladimir Putin pentru a justifica declanșarea războiului din Ucraina, în 2022. Susținerea sa conform căreia NATO ar fi încălcat sfera de influență a Moscovei a fost infirmată ferm de Kiev și de Occident.

Despre statisticile de trafic

Vezi Tot folosește Google Analytics 4, furnizat de Google, pentru a înțelege de unde vin vizitatorii și ce pagini sunt citite. Google poate primi adresa paginii fără parametri și fragment, pagina de proveniență fără parametri și fragment, titlul paginii, identificatori de cookie și informații tehnice despre dispozitiv. Pe paginile de căutare trimitem un titlu generic. Nu trimitem textul completat în formulare sau termenii de căutare prin această integrare.

Google Analytics pornește automat dacă nu există o dezactivare valabilă salvată în browser. Nu este necesară apăsarea unui buton de acceptare. Poți dezactiva măsurarea din „Setări statistici”; cookie-urile Analytics sunt șterse și pagina se reîncarcă. Dezactivările deja salvate sunt respectate. Preferința este păstrată local cel mult 180 de zile. Cookie-urile Analytics sunt configurate pentru cel mult 180 de zile, fără prelungire automată; datele la nivel de utilizator și eveniment sunt păstrate în Analytics două luni, iar rapoartele agregate pot fi păstrate mai mult.

Google Signals și personalizarea reclamelor sunt dezactivate pentru această integrare. Datele pot fi prelucrate de Google inclusiv în afara Spațiului Economic European. Consultă politica Google. Aceste opțiuni controlează doar statisticile Google Analytics; reclamele Adskeeper și tehnologiile lor sunt administrate separat.