Vezi TotDescoperă. Citește. Vezi tot.
Politică

Plata pensiilor și ajutoarelor one-off din decembrie. Anunțul făcut de Florin Manole, ministrul Muncii: „Veniturile lor sunt protejate”

Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat că există bani pentru plata pensiilor și a ajutoarelor financiare one-off programate pentru luna decembrie.

Anunțul făcut de ministrul Muncii a fost făcut după ce Ministerul Finanțelor a publicat proiectul primei rectificări bugetare din 2026, care vizează acoperirea obligațiilor urgente ale statului până la finalul anului.

Florin Manole, ministrul Muncii: „Veniturile lor sunt protejate”
Pentru a nu-i îngrijora pe pensionari, Florin Manole le-a oferit asigurări că, în luna decembrie, pensionarii își vor primi pensiile și ajutoarele one-off, acordate la finalul anului pensionarilor cu venituri mici.

„Știu că, atunci când se vorbește despre rectificarea bugetară, urgențe și dificultăți bugetare, mulți pensionari își pun o întrebare simplă: sunt bani pentru pensii și pentru ajutoarele one-off din decembrie? Răspunsul este clar: DA, banii sunt asigurați, iar toate plățile vor fi făcute integral și la timp.

Nu vreau ca un subiect atât de important pentru milioane de oameni să fie alimentat de ambiguități sau speculații. Pensionarii au dreptul la informații clare și la siguranța că veniturile lor sunt protejate”, a scris Florin Manole pe Facebook.

Pensionarii cu venituri de cel mult 3.000 de lei vor primi a doua tranșă a sprijinului financiar acordat de stat în acest an în luna decembrie.Banii vor fi acordați automat persoanelor eligibile, fără să fie nevoie de depunerea unei cereri. Cei care au primit prima tranșă nu vor încasa neapărat aceeași sumă în decembrie, dacă între timp veniturile lor s-au modificat.Sumele diferă în funcție de valoarea pensiei:

500 de lei pentru pensionarii cu venituri de până la 1.500 de lei
400 de lei pentru cei cu venituri între 1.501 și 2.000de lei
300 de lei pentru pensionarii cu venituri între 2.001 și 3.000 de lei.

Rectificarea bugetară din 2027

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a publicat în transparență decizională proiectul de ordonanță de urgență privind prima rectificare a bugetului de stat pe anul 2026.Potrivit Ministerului, rectificarea urmărește finanțarea obligațiilor certe și urgente până la sfârșitul anului, inclusiv pentru medicamente și servicii medicale, pensii, drepturi salariale, asistență socială, dobânzi și plăți restante.

Sumele necesare ar urma să fie asigurate din economiile identificate în execuția bugetară, cu respectarea limitei cheltuielilor și a țintei de deficit.

De altfel, Ministerul Finanțelor a mai precizat că proiectul nu prevede angajarea unor cheltuieli noi fără identificarea unei surse de finanțare.

Bugetul pentru Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale ar urma să crească, în termeni neți, cu 3,32 miliarde de lei.
De altfel, transferurile de la bugetul de stat către bugetul asigurărilor sociale de stat sunt majorate cu 3,47 miliarde de lei. Această sumă este prevăzută pentru echilibrarea bugetului de pensii și acoperirea cheltuielilor până la finalul anului.

Despre statisticile de trafic

Vezi Tot folosește Google Analytics 4, furnizat de Google, pentru a înțelege de unde vin vizitatorii și ce pagini sunt citite. Google poate primi adresa paginii fără parametri și fragment, pagina de proveniență fără parametri și fragment, titlul paginii, identificatori de cookie și informații tehnice despre dispozitiv. Pe paginile de căutare trimitem un titlu generic. Nu trimitem textul completat în formulare sau termenii de căutare prin această integrare.

Google Analytics pornește automat dacă nu există o dezactivare valabilă salvată în browser. Nu este necesară apăsarea unui buton de acceptare. Poți dezactiva măsurarea din „Setări statistici”; cookie-urile Analytics sunt șterse și pagina se reîncarcă. Dezactivările deja salvate sunt respectate. Preferința este păstrată local cel mult 180 de zile. Cookie-urile Analytics sunt configurate pentru cel mult 180 de zile, fără prelungire automată; datele la nivel de utilizator și eveniment sunt păstrate în Analytics două luni, iar rapoartele agregate pot fi păstrate mai mult.

Google Signals și personalizarea reclamelor sunt dezactivate pentru această integrare. Datele pot fi prelucrate de Google inclusiv în afara Spațiului Economic European. Consultă politica Google. Aceste opțiuni controlează doar statisticile Google Analytics; reclamele Adskeeper și tehnologiile lor sunt administrate separat.