Fostul prim-ministru Victor Ponta a comentat situația politică actuală din România, susținând că varianta unui guvern de uniune națională pare tot mai probabilă. Acesta a lăsat deschisă și posibilitatea de a reveni în fruntea … Citește articolul →
Muzica de la petrecere se auzea ca prin ceață, deși eram chiar acolo. Inima îmi bătea haotic, de parcă încerca să iasă din piept, iar pașii fiului meu, Mihai, mă trăgeau după el fără … Citește articolul →
Update Denise Rifai a plecat de la sediul Direcției Naționale Anticorupție după mai bine de trei ore de audieri. La ieșire, prezentatoarea nu a făcut declarații în fața jurnaliștilor. Denise Rifai s-a prezentat la … Citește articolul →
Am rămas nemișcată, cu respirația tăiată. Lucia încă îmi ținea mâna strâns, dar nu ca să mă oprească fizic, ci ca să mă țină ancorată. Era o presiune mică, controlată, aproape imperceptibilă — suficient … Citește articolul →
După o perioadă în care bugetele familiilor au fost puse sub presiune, indicii de referință care influențează costul creditelor au început să scadă. Această evoluție se vede direct în ratele lunare plătite de debitori, … Citește articolul →
Dinu Manolache este actorul care a plecat la cele veșnice mult prea devreme. A rămas în memoria publicului datorită rolurilor memoriabile pe care le-a avut pe scena teatrului românesc. Viața i-a fost curmată de … Citește articolul →
Codruța Filip este una dintre cele mai apreciate artiste din noua generație, reușind să își construiască o carieră de succes în muzică și televiziune. De-a lungul anilor, cântăreața s-a remarcat atât prin talentul său … Citește articolul →
Prefectul județului Timiș, Cornelia Elena Micicoi, și-a înaintat demisia din funcție în urma unor percheziții efectuate de procurorii Parchetului European (EPPO), coordonați de Laura Codruța Kovesi, într-un dosar privind o posibilă fraudă cu fonduri … Citește articolul →
Mai mulți clienți din diverse zone ale țării semnalează schimbări în modul în care pot achita facturile prin rețeaua PayPoint, susținând că plata în numerar nu mai este disponibilă în toate punctele partenere, deși … Citește articolul →
Avertisment dur transmis de liderul de la Casa Albă către Iran, pe fondul protestelor care au cuprins țara din Orientul Mijlociu. Donald Trump a anunțat că Statele Unite au trimis mai multe nave militare … Citește articolul →
Despre statisticile de trafic
Vezi Tot folosește Google Analytics 4, furnizat de Google, pentru a înțelege de unde vin vizitatorii și ce pagini sunt citite. Google poate primi adresa paginii fără parametri și fragment, pagina de proveniență fără parametri și fragment, titlul paginii, identificatori de cookie și informații tehnice despre dispozitiv. Pe paginile de căutare trimitem un titlu generic. Nu trimitem textul completat în formulare sau termenii de căutare prin această integrare.
Google Analytics pornește automat dacă nu există o dezactivare valabilă salvată în browser. Nu este necesară apăsarea unui buton de acceptare. Poți dezactiva măsurarea din „Setări statistici”; cookie-urile Analytics sunt șterse și pagina se reîncarcă. Dezactivările deja salvate sunt respectate. Preferința este păstrată local cel mult 180 de zile. Cookie-urile Analytics sunt configurate pentru cel mult 180 de zile, fără prelungire automată; datele la nivel de utilizator și eveniment sunt păstrate în Analytics două luni, iar rapoartele agregate pot fi păstrate mai mult.
Google Signals și personalizarea reclamelor sunt dezactivate pentru această integrare. Datele pot fi prelucrate de Google inclusiv în afara Spațiului Economic European. Consultă politica Google. Aceste opțiuni controlează doar statisticile Google Analytics; reclamele Adskeeper și tehnologiile lor sunt administrate separat.
Statistici de trafic
Google Analytics pornește automat pentru măsurarea traficului. Îl poți dezactiva din acest panou și poți continua să citești site-ul.