În următoarele două zile, Maria n-a făcut niciun gest care să-i dea de bănuit fiicei sale.
Ba chiar i-a trimis un mesaj.
„Sper că întâlnirea de afaceri merge bine. Aveți grijă de voi.”
Elena i-a răspuns aproape imediat.
„Totul este în regulă, mamă. Ne întoarcem mâine.”
Avocatul însă lucra fără oprire.
Toate încuietorile casei au fost schimbate.
Colecția de argint a fost mutată într-o casetă de valori bancară.
Documentele originale au fost depozitate într-un seif la biroul notarului.
Iar conturile au fost protejate prin măsuri suplimentare de securitate.
În după-amiaza următoare, mașina Elenei a oprit în fața casei.
Ea și Cătălin au coborât zâmbind.
Zâmbetele le-au dispărut când au observat că cheia nu mai intra în yală.
— Mamă, ce înseamnă asta? a întrebat Elena.
— Înseamnă că de acum înainte intrați în casa mea doar dacă vă invit eu.
Cătălin a încercat să protesteze.
Înăuntru era o copie a plângerii penale privind suspiciunea de fals și tentativă de fraudă, alături de notificarea prin care orice procură sau document semnat în numele ei era declarat nul până la finalizarea verificărilor.
Elena a început să plângă.
— Mamă, nu este ceea ce crezi…
Maria a privit-o cu tristețe.
— Dacă Ana nu m-ar fi avertizat, astăzi probabil aș fi fost deja declarată incapabilă.
Niciunul dintre ei nu a găsit un răspuns.
— Și unde este argintăria? a întrebat Cătălin fără să se gândească.
Maria a zâmbit pentru prima dată.
— Îți mulțumesc. Tocmai mi-ai confirmat că știai foarte bine ce se afla în casă.
Pe masa din bucătărie rămăsese doar un bilet.
„O mamă poate ierta multe. Dar nu va ierta niciodată încercarea propriilor copii de a-i fura demnitatea și munca de o viață.”
Câteva luni mai târziu, ancheta a confirmat că fuseseră pregătite documente false pentru preluarea bunurilor.
Maria nu și-a retras plângerea.
În schimb, a schimbat testamentul.
O parte din avere a fost donată unei fundații care sprijinea vârstnicii rămași singuri.
Restul urma să-i revină Anei, dar numai când avea să împlinească treizeci de ani.
În ziua în care a semnat noile acte, și-a îmbrățișat nepoata.
— Tu nu mi-ai salvat doar casa, i-a spus.
Maria i-a zâmbit cu ochii în lacrimi.
— Încrederea că încă există oameni care aleg să spună adevărul, chiar și atunci când le este teamă.