În sufragerie s-a făcut liniște.
Gabi mă privi zâmbind.
Era convins că urma să le spun cât de fericită sunt.
— Prima veste, am început eu calm, este că acele chei sunt ale apartamentului meu, nu ale dumneavoastră.
Zâmbetul lui se înțepeni.
Mama lui râse scurt.
— Hai, lasă glumele.
— Nu glumesc.
M-am întins, am luat brelocul din mâna ei și l-am întors cu partea pe care era lipită o etichetă mică.
Pe ea era trecut numărul contractului de administrare al imobilului.
— Am pus eticheta asta după ce mi-au dispărut cheile din geantă.
Gabi se albise la față.
— Pot să explic…
— O să ai ocazia.
L-am privit direct în ochi.
— Pentru că asta este a doua veste.
Am scos telefonul și am deschis o fotografie.
Era imaginea contractului de proprietate.
— Apartamentul este exclusiv pe numele meu. L-am cumpărat înainte să ne cunoaștem.
Mama lui mă întrerupse.
— După nuntă tot familie erați.
— Familia nu înseamnă să iei bunul altcuiva fără acordul lui.
Niciunul nu răspunse.
Am continuat:
— Când mi-au dispărut cheile, am crezut că le-am pierdut. Apoi mi s-a părut ciudat că Gabi îmi tot punea întrebări despre acte, cadastru și dacă apartamentul este ipotecat.
El își freca mâinile.
— Nu era cum crezi…
— Ba exact așa era.
Am deschis o altă fotografie.
Era un mesaj primit din greșeală pe telefonul lui, surprins într-o captură de ecran pe care mi-o trimisese chiar el fără să observe conversația anterioară.
„Mama, stai liniștită. După nuntă rezolvăm și cu apartamentul. O conving eu.”
Doamna Nina își coborî privirea.
Gabi încercă să ia telefonul.
— Șterge poza.
— Nu.
Am închis ecranul.
— Voi ați făcut deja planuri cu locuința mea fără să mă întrebați măcar o dată.
El oftă.
— Mama este singură…
— Știu. Dar dacă voiai s-o ajutăm, discutam împreună. Nu furai cheile și nu îi spuneai că apartamentul este al ei.
Tăcerea devenise apăsătoare.
În cele din urmă, doamna Nina vorbi.
— Fiule… chiar i-ai luat cheile fără să știe?
Gabi nu răspunse.
Asta era, de fapt, răspunsul.
M-am ridicat.
— Nu apartamentul este problema cea mai mare.
L-am privit pentru ultima dată.
— Problema este că eram la câteva săptămâni de nuntă, iar tu ai considerat normal să iei o decizie atât de importantă în spatele meu.
Am pus cheile în geantă.
— O căsnicie nu poate începe cu lipsă de respect și înșelăciune.
Gabi făcu un pas spre mine.
— Te rog… putem vorbi acasă.
Am clătinat din cap.
— Acasă voi merge singură.
Am ieșit din apartament fără să mă uit înapoi.
În zilele următoare, am anulat rezervările pentru nuntă și am discutat cu fiecare furnizor. Nu a fost ușor și nici lipsit de tristețe, dar am preferat să închei logodna înainte de căsătorie decât să descopăr, prea târziu, că încrederea dintre noi nu exista.
Câteva luni mai târziu, priveam de pe balconul apartamentului meu agitația centrului orașului.
Cheile erau din nou în geanta mea.
De data aceasta, însă, nu le mai vedeam doar ca pe niște bucăți de metal.
Îmi aminteau că o casă poate fi cumpărată cu bani, dar liniștea și siguranța se construiesc doar alături de oameni care îți respectă limitele și deciziile. Iar cea mai bună hotărâre pe care am luat-o a fost să descopăr adevărul înainte de a spune „Da”.