Ioana a rămas cu plicul în mâini câteva secunde bune, fără să-l deschidă. Simțea cum îi bate inima în gât, de parcă știa deja că, odată ce îl va desface, nimic nu va mai fi la fel.
A privit din nou spre Andrei. Stătea nemișcat, cu capul plecat, ca un soț îndurerat. Lumea din jur murmura, se auzeau suspine, preotul rostea ultimele cuvinte. Totul părea normal.
Prea normal.
Cu degetele tremurânde, Ioana a desfăcut plicul. Înăuntru era o foaie împăturită și o copie după un document. A desfăcut hârtia.
Scrisul era al surorii ei, Maria. Îl recunoștea imediat.
„Ioana, dacă citești asta, înseamnă că nu mai sunt. Te rog să nu ai încredere în Andrei. Nu este cine crezi tu că este. Am descoperit ceva și mi-e frică…”
Ioana a simțit cum i se taie respirația.
A continuat să citească.
„În ultimul an, Andrei a făcut datorii mari. Nu glumesc, vorbim de zeci de mii de lei. Și nu doar atât. A pus pe numele tău niște hârtii cu datorie, fără să știi. Dacă se întâmplă ceva cu mine, verifică documentele din plic.”
Mâinile i-au început să tremure și mai tare.
A luat copia din plic. Era un contract. Numele ei era acolo, clar, semnat. Dar ea nu semnase niciodată așa ceva.
Un nod i s-a pus în gât.
În scrisoare, Maria continua:
„L-am confruntat. A devenit agresiv. Mi-a spus să nu mă bag. Ioana… mie nu mi-a fost frică de multe lucruri în viață, dar de data asta mi-a fost. Dacă nu mai sunt, te rog, ai grijă de tine. Și nu-l lăsa să te distrugă.”
Ioana a ridicat încet privirea.
Andrei se întorcea spre ea.
Pentru prima dată, nu i s-a mai părut trist.
Ci rece.
Calculat.
S-a apropiat și s-a așezat lângă ea.
— Ești bine? a întrebat el, punându-i o mână pe umăr.
Ioana a simțit un fior rece pe șira spinării.
— Da… doar… e greu, a spus ea, încercând să-și controleze vocea.
A strâns plicul în geantă, fără să-l mai privească.
— Mergem acasă? a întrebat el.
— Mai stau puțin, a răspuns ea.
Andrei a ezitat o secundă, apoi a dat din cap și a plecat spre mașină.
Ioana a așteptat câteva minute. Apoi s-a ridicat, dar nu a mers spre mașină.
A ieșit din cimitir și a luat primul taxi.
— La poliție, vă rog.
Șoferul a întors capul surprins, dar nu a zis nimic.
Drumul i s-a părut interminabil.
La secție, vocea i-a tremurat când a început să povestească. A arătat scrisoarea, documentele.
Polițistul s-a încruntat.
— Doamnă, dacă ce spuneți se confirmă, e foarte grav.
Au început verificările.
Zilele următoare au fost un coșmar. Andrei a încercat să o convingă că e o neînțelegere, apoi a devenit nervos, apoi disperat.
Dar era prea târziu.
S-au descoperit datorii de peste 80.000 de lei, contracte false, semnături falsificate. Totul pe numele ei.
Și nu doar atât.
În urma investigației, au apărut și alte lucruri — tranzacții suspecte, oameni dubioși, presiuni.
Andrei a fost arestat.
În ziua în care l-au luat, Ioana stătea în pragul casei și îl privea cum era urcat în mașina poliției.
El a întors capul spre ea.
— Nu trebuia să citești plicul, a spus printre dinți.
Ioana nu a răspuns.
A închis ușa încet.
În liniștea care a urmat, a simțit pentru prima dată, după mult timp, că poate respira.
A mers la fereastră și a privit cerul.
Maria o salvase.
Chiar și după ce nu mai era.
Ioana a strâns scrisoarea la piept.
Și, cu ochii în lacrimi, a șoptit:
— Mulțumesc.