N-am răspuns imediat.
Mâinile îmi tremurau, iar privirea îmi rămăsese lipită de tatuaj.
Vulturul. Trandafirul. Exact la fel.
— Ioana — a repetat Andrei, mai apăsat. — Unde ești?
— Sunt… aici — am spus încet. — Cu tatăl tău.
S-a lăsat o tăcere grea.
Apoi am auzit un oftat lung.
— Ți-am spus să nu intri acolo.
— Andrei — i-am șoptit — cine este tatăl tău?
N-a răspuns.
Am auzit doar respirația lui, sacadată.
— De unde știi de tatuaj? — a întrebat într-un târziu.
Lacrimile îmi curgeau fără să le pot opri.
— Pentru că m-a scos dintr-o casă care ardea — am spus. — Aveam șapte ani. Blocul nostru a luat foc. Părinții mei… n-au mai ieșit.
În camera aceea s-a întâmplat ceva ciudat.
Domnul Radu a clipit des. Ochii lui s-au umezit.
— Tata a fost pompier — a spus Andrei, cu voce stinsă. — Unul foarte bun.
Am închis ochii.
Imagini vechi, încețoșate, mi-au revenit: fumul, căldura, o mână puternică, un umăr cu un tatuaj.
— De ce mi-ai interzis să intru aici? — am întrebat.
Andrei a tăcut câteva secunde.
— Pentru că după accident… tata a început să mă confunde. Să spună nume. Să plângă.
— Și de fiecare dată când venea cineva străin… se agita. Avea crize.
M-am ridicat încet și m-am apropiat de pat.
— Domnule Radu… — am spus cu voce tremurată. — Sunt eu. Fetița din incendiu.
O lacrimă i s-a prelins pe obraz.
Cu un efort uriaș, a mișcat ușor degetele.
Am înțeles atunci.
Nu era o interdicție din rușine.
Era frică.
Andrei a ajuns acasă în aceeași seară.
Când m-a văzut în cameră, n-a țipat. N-a reproșat nimic.
S-a apropiat de pat și a îngenuncheat lângă noi.
— Tată… — a spus încet.
Domnul Radu a clipit de câteva ori.
Și pentru prima dată după mult timp, a zâmbit.
În următoarele săptămâni, adevărul a ieșit la lumină.
Dosare vechi. Incendii. Vieți salvate.
Am aflat că bărbatul care m-a scos din foc m-a căutat ani întregi, fără succes.
Că după accidentul vascular, memoria lui se rupea în bucăți, dar unele lucruri rămâneau.
Ca tatuajul.
Ca fetița din flăcări.
Am început să-l îngrijesc zilnic.
De data asta, cu binecuvântarea lui Andrei.
Într-o dimineață, în timp ce îl spălam pe mâini, mi-a strâns degetele.
Slab, dar hotărât.
Am înțeles că unele promisiuni trebuie încălcate…
Ca să vindeci ceva mai adânc.
Familia noastră nu s-a destrămat.
S-a legat mai strâns.
Iar trecutul, în loc să ne ardă din nou,
ne-a ținut în viață.