Cu timpul, Ionuț a început să aștepte cu nerăbdare acele momente. Pentru prima dată, nu mai simțea frică în fața lecțiilor. Înțelegea, râdea, punea întrebări. În ochii lui, lumea începea să aibă ordine.
Cătălina îl învăța cu răbdare, iar fiecare reușită a băiatului îi aducea o bucurie sinceră. Nu o făcea pentru bani, ci pentru că vedea în el o dorință ascunsă, acoperită ani la rând de frică și rușine.
Într-o zi, domnul Oprea s-a întors acasă mai devreme. Din birou, a auzit voci venind din sufragerie — râsete și explicații amestecate. A deschis ușa și i-a văzut: fiul lui scria formule pe tablă, iar Cătălina îl ghida zâmbind.
— Ce se întâmplă aici? — a întrebat el rece.
Ionuț a tresărit. — Învăț… cu Cătălina.
Tatăl s-a uitat mirat la menajeră, dar ea și-a păstrat calmul. — Îl ajut doar puțin, domnule.
— Și crezi că o femeie de serviciu știe mai mult decât profesorii plătiți cu mii de lei?
Tonul disprețuitor a umplut camera. Dar când a privit tabla, a văzut exercițiile rezolvate impecabil. În colțul foii, scrisul ordonat al fiului său.
— Ai făcut asta singur? — a întrebat neîncrezător.
— Cu ajutorul Cătălinei, da.
Pentru prima dată, Oprea a tăcut. În următoarele săptămâni, notele lui Ionuț au început să crească. Profesorii erau uimiți. Copilul care abia înțelegea conceptele de bază acum explica altora.
La ședința de sfârșit de an, directorul a venit personal la vilă. — Domnule Oprea, trebuie să știți că fiul dumneavoastră a luat primul loc la Olimpiada de matematică.
Tatăl a rămas fără cuvinte. Privirea i s-a întors instinctiv către Cătălina, care stătea în fundal, rușinată.
După ce musafirii au plecat, Oprea s-a apropiat de ea. — Eu… nu știu cum să-ți mulțumesc. Spune-mi, de unde știi atâtea?
Cătălina i-a povestit, cu voce joasă, despre anii ei de facultate și despre sacrificiile făcute. Când a terminat, bărbatul avea lacrimi în ochi.
— Am judecat greșit, a spus el. Dacă cineva merită o șansă, aceea ești tu.
A doua zi, i-a oferit o bursă plătită integral ca să-și termine studiile și un salariu dublu, dacă voia să continue să-l mediteze pe Ionuț.
Anii au trecut, iar Ionuț a ajuns olimpic internațional. Iar Cătălina — profesoară de matematică la o școală renumită din București.
Într-un interviu dat mai târziu, băiatul spunea: „Tot ce sunt azi, datorez unei femei care, în timp ce spăla podelele casei, m-a învățat să cred în mine”.
Pentru că uneori, adevăratul talent nu se naște din bogăție, ci din inimile celor care n-au uitat să viseze.