Vezi TotDescoperă. Citește. Vezi tot.
De citit

Cât de frumoasă este mama Danielei de la “Casa iubirii”. Cele două seamănă izbitor

Daniela de la „Casa iubirii” le-a arătat urmăritorilor de pe Instagram cum arată mama sa. Cu ocazia zilei de naștere a acesteia, concurenta a publicat o fotografie în care apar împreună, iar asemănarea dintre cele două este izbitoare.

Trăsăturile fizice comune atrag imediat atenția, iar mama Danielei pare să-i fi transmis fiicei sale o mare parte din frumusețea sa.

Fotografia publicată pe rețelele sociale surprinde un moment special pentru cele două, cu ocazia aniversării celei care i-a dat viață concurentei.

Cu acest prilej, Daniela i-a transmis mamei sale un mesaj emoționant, prin care și-a exprimat dragostea și aprecierea.

„La mulți ani, mămica mea frumoasă”, a scris Daniela pe Instagram.

Daniela suferă din dragoste la „Casa iubirii”

Dacă în viața de familie are parte de momente speciale, situația este diferită în plan sentimental, acolo unde Daniela traversează o perioadă dificilă.

Concurenta s-a despărțit de Valentin, cel care a luat decizia de a pune capăt relației.Hotărârea lui a afectat-o profund pe Daniela, care și-a exprimat suferința în repetate rânduri și a izbucnit în lacrimi în timpul discuțiilor despre despărțire.

Deși și-ar fi dorit să mai acorde o șansă relației și era dispusă să lupte pentru povestea lor, Valentin a rămas ferm pe poziție.Acesta a explicat că, deși încă mai există sentimente, ele nu sunt suficient de puternice pentru a-l determina să se întoarcă la relația cu Daniela.

Despre statisticile de trafic

Vezi Tot folosește Google Analytics 4, furnizat de Google, pentru a înțelege de unde vin vizitatorii și ce pagini sunt citite. Google poate primi adresa paginii fără parametri și fragment, pagina de proveniență fără parametri și fragment, titlul paginii, identificatori de cookie și informații tehnice despre dispozitiv. Pe paginile de căutare trimitem un titlu generic. Nu trimitem textul completat în formulare sau termenii de căutare prin această integrare.

Google Analytics pornește automat dacă nu există o dezactivare valabilă salvată în browser. Nu este necesară apăsarea unui buton de acceptare. Poți dezactiva măsurarea din „Setări statistici”; cookie-urile Analytics sunt șterse și pagina se reîncarcă. Dezactivările deja salvate sunt respectate. Preferința este păstrată local cel mult 180 de zile. Cookie-urile Analytics sunt configurate pentru cel mult 180 de zile, fără prelungire automată; datele la nivel de utilizator și eveniment sunt păstrate în Analytics două luni, iar rapoartele agregate pot fi păstrate mai mult.

Google Signals și personalizarea reclamelor sunt dezactivate pentru această integrare. Datele pot fi prelucrate de Google inclusiv în afara Spațiului Economic European. Consultă politica Google. Aceste opțiuni controlează doar statisticile Google Analytics; reclamele Adskeeper și tehnologiile lor sunt administrate separat.