Darius strânsese banii din lucrări mărunte. Înțelesese din experiențele lor că o familie care avea loc pentru un copil mic putea să îl considere pe fratele mai mare o obligație nedorită. Nu voia să riște ca prezența lui să o coste pe Ilinca noua casă.
I-am cerut să se așeze și i-am spus că nu trebuia să ne cumpere bunăvoința cu bani sau muncă. A rămas cu mâinile pe genunchi, neîncrezător. Ilinca nu lăsa sacoșa. Soțul meu a închis trusa și a pus-o pe un scaun, fără să atingă plicul.
Am discutat deschis ce puteam oferi și am continuat demersurile și înțelegerile necesare împreună cu persoanele care îi sprijineau. Darius era major și avea propriile alegeri de făcut. Ilinca avea nevoie de stabilitate și de legătura cu el, fără să i se ceară să aleagă între frate și o cameră nouă.
Am pregătit și pentru el un loc în casă, în condiții clare, astfel încât să își poată termina școala și să muncească fără să îi fie frică în fiecare seară că trebuia să plece. Nu l-am pus să devină părintele Ilincăi. Purta de prea mult timp griji care îi înghițiseră propria copilărie.
Primele săptămâni cerea voie pentru orice. Dacă putea să facă un duș mai târziu, dacă avea voie la încă un iaurt, dacă ne supăram că Ilinca îl căuta noaptea. Am învățat să răspundem răbdător. Un pat pregătit nu ștergea anii în care orice casă putea deveni temporară.
Ilinca a desfăcut sacoșa abia după ce i-am pus și fratelui o cană în dulap. A urmărit cu degetul desenele de pe ele, apoi a vrut două cârlige alăturate pentru haine. Nu a cerut o jucărie scumpă. Voia să poată vedea că și lucrurile lui aveau unde sta.
Darius ne-a ajutat uneori la treburi, ca toți cei din casă. Când încerca să repare fiecare lucru înainte să îi cerem, soțul meu îl trimitea să învețe sau să iasă cu prietenii. Îi lua timp să creadă că o ușă putea rămâne deschisă și dacă nu își dovedise utilitatea în ziua aceea.
Trusa de scule e și acum la el. Plicul cu banii nu l-am luat. Într-o dimineață, Ilinca a plecat la școală și și-a uitat sacoșa veche în dulap, goală. Darius a văzut-o și a zâmbit. Era primul bagaj pe care sora lui nu mai simțea nevoia să îl țină pregătit.