Eram așezat/ă la geam într-un tren aglomerat, pentru o călătorie de patru ore.
La aproape douăzeci de minute după plecare, aerul condiționat s-a defectat.
Compartimentul s-a încălzit.
Călătorii au început să deschidă sticle cu apă, să se furețe și să se plângă conductorului. Cu toate locurile ocupate, mutarea era imposibilă.
Apoi, bărbatul de lângă mine a început să-și descheie cămașa.
La început părea că o slăbește doar.
A scos-o repede, a pus-o în geantă și a rămas la bustul gol.
Am încercat să mă fac că nu se întâmplă nimic.
N-a durat mult până când brațul lui transpirat l-a atins pe al meu.
M-am lipit mai tare de geam.
La scurt timp după aceea, flancul lui gol s-a lipit de mine.
— Vă rog să păstrați distanța, am cerut eu.
A reacționat foarte puțin.
Când a continuat, i-am atras atenția, iar el a răspuns râzând.
— Sunt treizeci și doi de grade. Vrei să mă prăjesc în cămașă? (n.t. 90 de grade Fahrenheit = aprox. 32°C)
— Poți purta ce vrei. Doar nu mă atinge.
A privit spațiul dintre mine și fereastră.
— Atunci mută-te mai încolo.
— Nu mă mai pot mișca deloc.
A ridicat din umeri.
Câteva momente mai târziu, s-a lipit din nou de mine.
Era clar că nu fusese accidental.
Acolo am tras linie.
Am încetat să mai protestez și am optat pentru o altă măsură.
La început, nu și-a dat seama.
Expresia i s-a schimbat brusc.
S-a uitat în jur, prin vagonul plin, apoi înapoi la mine.
— Ce-ai făcut?
Am rămas tăcut/ă.
Fața i s-a făcut roșie.
— Te rog, nu! Nu-mi face asta!