Vezi TotDescoperă. Citește. Vezi tot.
De citit

A fost declarată stare de alertă la nivel național. Pierdem 20% din producția de energie

Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri instituirea stării de alertă la nivel național pe perioada lunii august ca efect al scăderii producției de energie electrică:

„Am declarat stare de alertă la nivel național pe perioada lunii august ca efect al scăderii producției de energie electrică, din cauza secetei și a debitelor scăzute pe râuri dar mai ales pe fluviul Dunărea.

Ca efect al acestei stări de lucru, nivelul apei în zona de aducțiune a centralei de la Cernavodă a scăzut. Am fost puși în situația să oprim un prim grup. Aceeași situație este și în Ungaria. Ne-am redus, ambele țări, capacitatea de producție a energiei la jumătate. Pe fondul tendinței de scădere există risc să închidem și al doilea grup. Vom pierde 20% din producția de energie electrică la nivel național.

Avem o capacitate limitată de a crește producția în hidrocentrale. Față de un consum normal de peste 7.000 de MW, suntem în situația ca, în orele de seară, să importăm 1.700 de MW. Dacă se oprește și al doilea grup, ar însemna încă 650 de MW producție în minus. Ar trebui să importăm peste 2.500 de MW. Acest lucru se întâmplă și în țările vecine.

România va cere ajutor Ucrainei

„În plan extern sunt foarte importante interconexiunile. Astăzi am discutat cu vicepremierul Ucrainei, care deține și portofoliul energiei, pentru a ne susține în perioada următoare, cu producția din unele dintre centralele nucleare ale Ucrainei. Transelectrica și Nuclearelectrica vor purta discuții pentru un ajutor de urgență din partea Ucrainei, în orele de seară.

Pe celelalte piețe, Bulgaria, Grecia, discutăm să asigurăm necesarul de energie.

Intern, toate capacitățile pe care le avem în producție au primit recomandări să funcționeze la capacitate maximă, atât centralele pe gaz, cât și centralele pe cărbune, să creștem cu 100-200 de MW producția de energie.

ANRE și Transelectrica vor autoriza în procedură de urgență toate capacitățile finalizate pentru a putea intra imediat în producție. E vorba de fotovoltaice, eolian, stocare.

Va fi importantă și economisirea voluntară în orele de seară. Fac un apel către cetățeni, companii, autorități publice să facă planificări de reduceri voluntare.

Estimările noastre sunt că, pe fondul secetei, și în următoarele două săptămâni nu vom avea precipitații importante. E posibil ca consumul să crească până la 8.000 de MW pe zi.

E o situație prin care trec toate țările din vecinătate. Cererea de energie din importuri este la fel de mare. Sper să reușim să menținem sistemul național în funcțiune”.

Despre statisticile de trafic

Vezi Tot folosește Google Analytics 4, furnizat de Google, pentru a înțelege de unde vin vizitatorii și ce pagini sunt citite. Google poate primi adresa paginii fără parametri și fragment, pagina de proveniență fără parametri și fragment, titlul paginii, identificatori de cookie și informații tehnice despre dispozitiv. Pe paginile de căutare trimitem un titlu generic. Nu trimitem textul completat în formulare sau termenii de căutare prin această integrare.

Google Analytics pornește automat dacă nu există o dezactivare valabilă salvată în browser. Nu este necesară apăsarea unui buton de acceptare. Poți dezactiva măsurarea din „Setări statistici”; cookie-urile Analytics sunt șterse și pagina se reîncarcă. Dezactivările deja salvate sunt respectate. Preferința este păstrată local cel mult 180 de zile. Cookie-urile Analytics sunt configurate pentru cel mult 180 de zile, fără prelungire automată; datele la nivel de utilizator și eveniment sunt păstrate în Analytics două luni, iar rapoartele agregate pot fi păstrate mai mult.

Google Signals și personalizarea reclamelor sunt dezactivate pentru această integrare. Datele pot fi prelucrate de Google inclusiv în afara Spațiului Economic European. Consultă politica Google. Aceste opțiuni controlează doar statisticile Google Analytics; reclamele Adskeeper și tehnologiile lor sunt administrate separat.