Pașii ei s-au oprit în pragul salonului.
Elena a simțit-o înainte să o vadă. Aerul s-a schimbat. Parcă devenise mai greu de respirat.
Radu a deschis ochii și, pentru prima dată după zile întregi, în privirea lui a apărut o scânteie. Nu de speranță. De frică.
— „Radu…” a șoptit tânăra, cu voce tremurată. „Am venit…”
Elena s-a ridicat calm de pe scaun. Fără grabă. Fără nervi.
— „Bună,” a spus ea simplu. „Poți intra.”
Femeia a rămas surprinsă. Se aștepta la țipete, la reproșuri. Nu la liniște.
— „Eu… eu sunt…” a început tânăra.
— „Știu cine ești,” a răspuns Elena. „De doisprezece ani știu.”
Radu a închis ochii. Lacrimile i-au curs pe obraji.
— „Elena… iartă-mă…” a murmurat.
Elena s-a apropiat de pat și l-a privit pentru prima dată cu adevărat. Nu cu ură. Nu cu durere. Ci cu o liniște rece.
— „Nu am ce să te iert,” a spus ea. „Tot ce ai distrus s-a stins de mult.”
Tânăra a făcut un pas înapoi.
— „Eu… n-am știut că…”
— „Ai știut,” a întrerupt-o Elena. „Toți știți. Dar ați ales ce v-a convenit.”
Apoi s-a întors spre ea.
— „Dacă ai venit să-l iei, e prea târziu.”
Femeia a plecat plângând, iar ușa s-a închis încet.
În salon a rămas doar respirația grea a lui Radu.
— „De ce… de ce ai rămas?” a întrebat el, cu ultimele puteri.
Elena s-a aplecat spre el. I-a aranjat perna. I-a șters fruntea.
— „Pentru că am vrut să vezi,” i-a șoptit. „Să vezi ce înseamnă să fii părăsit.”
Ochii lui s-au mărit.
— „Elena… mi-e frică…”
Atunci, cu voce joasă, aproape tandră, i-a spus fraza care l-a înghețat:
— „Adevărata pedeapsă abia acum începe.”
Radu a murit în acea noapte.
La înmormântare, lumea a plâns. Elena nu.
După câteva luni, casa mare a fost vândută. Datoriile plătite. Hârtiile puse în ordine.
Cu banii rămași, Elena și copiii s-au mutat într-un apartament luminos, într-un cartier liniștit.
Dimineața, îi ducea la școală. Seara, mâncau împreună. Râdeau.
Pentru prima dată după doisprezece ani, Elena dormea fără să se mai trezească noaptea.
Într-o zi, Maria a întrebat-o:
— „Mami, ești fericită?”
Elena a zâmbit.
— „Da,” a spus ea. „Acum sunt.”
Nu pentru că a fost răzbunată.
Ci pentru că a ales, în sfârșit, să trăiască.