Bianca s-a așezat și mi-a mărturisit că folosise o copie mai veche a actului meu de identitate pentru a depune o cerere de restructurare a creditului, în care apăream drept persoană dispusă să contribuie la achitarea datoriei. Îmi imitase semnătura pe declarația anexată cererii. Banca nu finalizase modificarea contractului și solicitase verificări suplimentare, dar descoperirea era suficientă ca să înțeleg cât de departe ajunsese. Sora mea nu doar că mă mințise luni întregi. Încercase să mă implice într-o datorie fără acordul meu.
Din documentele pe care le-am verificat ulterior, împrumutul avea un sold de aproape 57.000 de lei. Bianca folosise banii trimiși pentru presupusa recuperare a mamei ca să plătească parțial ratele, chiria magazinului și alte cheltuieli. Facturile pe care mi le trimisese fuseseră fabricate de ea, folosind un model de document găsit pe internet. Mama nu primise nimic. Lucra șase zile pe săptămână și îi dădea Biancăi aproape tot salariul, convinsă că altfel am putea pierde apartamentul.
Am mers împreună la bancă și am declarat că nu semnasem documentul respectiv. Am prezentat mesajele, transferurile și copiile facturilor, apoi am apelat la un avocat. Mama a cerut situația completă a creditului și a garanției. Apartamentul nu fusese pierdut, însă restanțele trebuiau rezolvate. De data aceasta, am refuzat să-i mai dau Biancăi bani în cont și să accept vreo explicație fără documente. Sora mea a fost nevoită să ne arate toate datoriile, nu doar pe cele pe care sperase să le ascundă.
Bianca și-a vândut mașina și a lichidat stocul magazinului, care oricum funcționa în pierdere. Din sumele obținute a achitat restanțele urgente și a început să-mi restituie banii. Pentru restul creditului, a convenit cu banca un nou grafic de plată, în condițiile acceptate de aceasta și de mama. Eu am continuat demersurile privind documentul semnat fără acordul meu. N-am mai permis ca teama de un scandal în familie să hotărască în locul meu.
În ziua în care am dus-o pe mama acasă, am găsit în dulap uniforma de la restaurant, spălată și călcată. O pregătise pentru tura de luni. Am luat-o de pe umeraș, iar ea mi-a spus încet: „Să nu crezi că mi-a fost rușine să muncesc. Mi-a fost rușine că am ajuns să-mi mint copilul.” Am strâns-o în brațe și i-am răspuns că nu munca ei era problema, ci faptul că cineva îi folosise dragostea împotriva ei.
Bianca ne-a cerut iertare amândurora. Mama a iertat-o mai repede decât mine, dar nici ea nu i-a mai dat bani și nu a mai semnat acte pentru afacerile ei. Eu am păstrat legătura cu sora mea, însă încrederea nu s-a întors odată cu scuzele. A trebuit să și-o recâștige prin fapte. Astăzi mama locuiește tot în apartamentul ei, merge la controalele de care are nevoie și vine din când în când la București să petrecem weekendul împreună.
În bucătăria ei, pe frigider, a lipit o fotografie cu noi trei, făcută cu mulți ani în urmă. Sub ea a scris cu pixul: „Să nu ne mai ferim una de alta când ne este greu.” Iar eu am înțeles că uneori nu oamenii străini îți pot face cel mai mult rău, ci tocmai cei care știu cât de departe ești dispus să mergi pentru familie.