Foile erau copii ale unui dosar pentru un împrumut privat de 120.000 de lei. Andrei trecuse în documente numele meu drept persoană care urma să garanteze împrumutul și pregătise copii ale actelor apartamentului nostru. Nu exista semnătura mea, iar documentele nu erau finalizate, dar planul era limpede: luni voia să mă convingă să semnez, spunându-mi că banii sunt necesari pentru un contract important al firmei. În realitate, firma lui acumulase datorii, iar el încerca să obțină bani pentru a le acoperi. Mirelei îi spusese că urma să vândă un teren moștenit și să investească într-un al doilea salon.
Când l-am întrebat de ce îmi copiase actele fără să-mi spună, a început să ridice vocea. Mirela l-a întrerupt și i-a arătat un mesaj în care îi promitea că va încheia definitiv relația cu mine până la sfârșitul săptămânii. Atunci am înțeles de ce mă rugase să nu programez nimic luni: pregătise o întâlnire pentru semnarea documentelor. Femeia din fața mea nu era complice la planul lui. Descoperise adevărul cu o zi înainte, când căutase un certificat pentru salon în sertarul unde Andrei ținea actele. Insistase să vină la Sibiu ca să-l confrunte, iar întâlnirea noastră fusese o coincidență pe care el nu o prevăzuse.
Am plecat din hotel cu Mirela, nu cu Andrei. Înainte să ieșim, mi-a pus medalionul în palmă. „Îmi pare rău. Dacă aș fi știut de unde vine, nu l-aș fi purtat niciodată.” Am văzut-o apoi cum își lua copilul de mână și încerca să-i explice de ce tatăl lui nu pleca alături de ei. Pentru prima dată în seara aceea, am înțeles că băiețelul nu avea nicio vină. Nici el, nici femeia care crezuse că trăiește alături de un bărbat divorțat.
A doua zi am cerut extrasele conturilor și am discutat cu un avocat. Transferul meu de 20.000 de lei ajunsese într-un cont folosit de Andrei, din care fuseseră făcute ulterior plăți pentru amenajarea salonului. Am păstrat mesajele în care îmi explicase destinația banilor și am refuzat să semnez orice document pregătise. Mirela a oprit investițiile comune și și-a separat afacerea de planurile lui financiare. Amândouă am făcut demersuri pentru recuperarea sumelor care ne aparțineau, fiecare în baza documentelor pe care le avea.
Au urmat luni grele. Am început divorțul, am stabilit împreună cu avocatul situația bunurilor comune și m-am mutat temporar la sora mea. Andrei a încercat să mă convingă că încă mă iubește și că cealaltă relație fusese o greșeală. Dar cinci ani de minciuni, un copil ascuns și bani luați prin înșelarea încrederii mele nu puteau fi șterși printr-un mesaj de iertare. Mirela a încheiat și ea relația cu el, însă i-a spus clar că responsabilitățile față de băiețel rămân.
În primăvară, mi-am deschis în sfârșit atelierul floral. Nu atât de mare cum visasem, dar al meu. În ziua inaugurării, Mirela a venit și mi-a adus un buchet de bujori. Am vorbit câteva minute, fără să pomenim numele lui Andrei. Nu deveniserăm cele mai bune prietene, însă nu aveam niciun motiv să ne urâm. Amândouă pierduserăm ceva, dar niciuna nu mai era dispusă să trăiască într-o minciună.
Medalionul bunicii îl port din nou. Iar când îl ating, nu mă mai gândesc la ziua în care mi-am prins soțul cu altă femeie. Mă gândesc la ziua în care două femei, pe care același bărbat încercase să le țină departe una de cealaltă, au ales să-și spună adevărul. Uneori, persoana pe care o crezi rivala ta este tocmai cea care te ajută să vezi lucrurile așa cum sunt.