Mihai a ieșit din birou cu hârtia în mână și cu un gol în piept.
Nu simțea furie. Doar teamă.
Ilinca.
Chiria.
Ratele la frigiderul luat în rate „pe hârtie cu datorie”.
S-a așezat pe o bancă în curtea depozitului și, pentru prima dată după mult timp, și-a simțit ochii umezi.
Nu avea voie să cedeze.
Și-a scos telefonul. 8:46.
Trebuia s-o ia pe Ilinca la 13:00 de la școală. Cum îi spunea? „Tati a rămas fără serviciu”?
A băgat mâna în buzunar după chei.
Atunci a simțit cartonul lucios.
Cartea de vizită.
A privit-o absent… apoi s-a oprit.
„Cătălina Marinescu
Fondator & Director General
Morar & Asociații Logistică”
A clipit.
A mai citit o dată.
Morar & Asociații.
Compania la care tocmai fusese dat afară.
Inima i-a început să bată mai tare.
Nu. Nu avea cum.
A verificat logo-ul de pe card. Era același cu cel de pe halatele din depozit.
Și-a amintit: „Este compania mea și este ședința mea.”
Deodată, piesele s-au legat.
Mihai a stat câteva secunde nemișcat.
Apoi a făcut ceva ce nu făcea niciodată.
A sunat.
Telefonul a țârâit de trei ori.
— Alo?
Vocea ei. Mai calmă.
— Sunt Mihai. Cel cu pana…
O secundă de tăcere.
— Mihai. Ajunsesem să te caut. Am întrebat la recepție. Știu ce s-a întâmplat.
El a înghițit în sec.
— Nu v-am sunat pentru asta. Doar… voiam să vă spun că ați ajuns cu bine.
— Am ajuns. La limită. Dar am ajuns. Și știi ceva? Dacă nu opreai tu, pierdeam o investiție de 2 milioane de euro.
Mihai a rămas fără cuvinte.
— Unde ești acum? a întrebat ea.
— În fața depozitului. Fostului depozit.
— Rămâi acolo.
Tonul ei nu lăsa loc de discuții.
După 20 de minute, o mașină neagră a intrat în curte.
Cătălina a coborât, sprijinită ușor de șofer.
A intrat direct în clădire.
Mihai a rămas afară.
Timpul trecea greu.
Angajații șușoteau. Uși deschise. Pași grăbiți.
După aproape o oră, Darius a ieșit pal la față.
— Popescu… în birou.
De data asta, tonul era schimbat.
Cătălina era acolo.
— Mihai, a spus ea calm. Azi dimineață mi-ai demonstrat ceva ce nu pot cumpăra cu niciun salariu.
S-a uitat la Darius.
— Un om care pune omenia înaintea fricii e exact omul pe care vreau să-l promovez, nu să-l dau afară.
Darius înghițea în sec.
— Începând de azi, Mihai Popescu va fi coordonator de tură. Cu program flexibil. Și cu salariu mărit cu 2.000 de lei.
Mihai a simțit că nu mai aude bine.
— Iar politica de concediere pentru întârzieri fără analiză de context… se schimbă.
Cătălina s-a apropiat de el.
— Ai spus că nu puteai lăsa o femeie însărcinată în drum. Compania asta s-a construit pe oameni ca tine.
Mihai nu era omul lacrimilor.
Dar în ziua aceea, nu s-a mai abținut.
Când a ieșit din clădire, cu noul contract în mână, soarele părea mai puternic.
La 13:00, era la poarta școlii.
Ilinca a venit alergând.
— Tati! Azi n-ai întârziat!
El a ridicat-o în brațe.
— Nu, puiule. Azi… am ajuns exact unde trebuia.