Când Radu a intrat în casă, Alexandra era încă întinsă pe canapea, cu telefonul în mână, făcându-și selfie-uri.
Eu stăteam în bucătărie, sprijinită de blat, cu brațele încrucișate.
El a intrat grăbit.
— Ce s-a întâmplat cu biroul meu?!
Apoi a văzut-o pe Alexandra.
Și apoi pe mine.
Fața i s-a albit.
— Ce… ce face ea aici? — a întrebat el.
Alexandra a zâmbit larg.
— Iubitule! În sfârșit. Menajera ta nu e prea prietenoasă.
Tăcerea a căzut peste cameră.
Radu s-a uitat la mine.
Apoi la ea.
Apoi iar la mine.
În privirea lui am văzut clar momentul în care a înțeles că totul s-a terminat.
— Alexandra… — a început el.
— Ce? — a râs ea. — Nu mi-ai spus că menajera e atât de sensibilă.
Am ridicat calm o sprânceană.
— Radu, spune-i cine sunt.
El a înghițit în sec.
— Alexandra… ea nu e menajera.
Alexandra a clipit.
— Atunci cine e?
— Este… soția mea.
Pentru câteva secunde, fata a rămas complet nemișcată.
Apoi a râs.
— Foarte amuzant.
Radu nu a râs.
Eu nu am râs.
Zâmbetul ei s-a stins.
— Stai… vorbești serios?
— Foarte serios — am spus eu.
Ea s-a ridicat încet.
— Tu ai spus că soția ta e… altfel.
— Da — am răspuns eu calm. — A spus multe.
Alexandra s-a uitat la Radu.
— Tu mi-ai spus că ea lucrează la recepție.
Am zâmbit ușor.
— De fapt, conduc firma „Dumitrescu Logistics”.
Ochii ei s-au mărit.
— Firma unde lucrează tata?
— Exact.
Camera a devenit complet tăcută.
Radu își trecea mâna prin păr, panicat.
— Iubito, pot explica…
— Nu e nevoie — am spus liniștită.
M-am uitat direct la el.
— Ai zece minute să-ți faci bagajele.
— Ce?!
— Casa e pe numele meu. Mașina e pe numele firmei. Clinica ta e plătită din conturile mele.
Alexandra făcu un pas înapoi.
— Radu… ce se întâmplă?
El era palid.
— Nu acum.
— Ba chiar acum — am spus eu.
M-am uitat la Alexandra.
— Tatăl tău lucrează de șapte ani la noi.
Ea a dat din cap încet.
— Da…
— Luni dimineață am o întâlnire cu departamentul de management.
Respirația ei s-a oprit.
— Nu…
— Oh, da.
M-am întors spre Radu.
— Ai zece minute.
Douăzeci de minute mai târziu, el își închidea valiza.
Nu m-a privit.
Nu a spus nimic.
A plecat.
Iar trei săptămâni mai târziu am dat un singur telefon.
Tatăl Alexandrei nu a mai lucrat niciodată în firma mea.
Iar clinica lui Radu a dat faliment două luni mai târziu.
Uneori, oamenii cred că pot intra în viața ta ca într-o casă goală.
Până în ziua în care află cine este, de fapt, proprietarul.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.