În plic se afla plângerea unei femei pe nume Daniela, care susținea că Mihai o amenințase și o agresase după ce refuzase să-și retragă o declarație într-un dosar. Scrisese inclusiv fraza: „Mi-a spus că nimeni din oraș nu mă va crede pe mine în locul lui.”
Mama păstrase și fotografii ale rănilor, mesaje și o copie a numărului sub care fusese înregistrată plângerea. Când încercase ulterior să afle ce se întâmplase cu ea, documentul nu mai apărea în evidențele secției conduse de Mihai.
Filmarea lui Tudor a devenit și ea probă. Înregistrase tot: cătușele puse fără motiv, faptul că Mihai îmi luase telefonul, amenințările și momentul în care își dusese mâna spre armă. Telefonul meu securizat păstrase, la rândul lui, sunetul întregului incident.
Mihai a fost îndepărtat din funcție pe durata anchetei, iar verificările au scos la iveală și alte sesizări tratate suspect în anii în care condusese secția. Daniela a fost găsită și a acceptat să dea din nou declarație.
Tudor, care mă filmase ca să mă facă de râs, a fost cel care a predat de bunăvoie înregistrarea originală. Mai târziu mi-a spus că în acele câteva minute își văzuse pentru prima dată tatăl așa cum îl vedeau ceilalți.
Mama a recunoscut că păstrase plicul de frică. Mihai o convinsese ani întregi că, dacă vorbește, nimeni nu o va crede nici pe ea.
Ancheta a dus la acuzații privind abuzul în serviciu și faptele comise împotriva Danielei, iar Mihai nu s-a mai întors în funcția pe care o folosise ca să-i intimideze pe ceilalți.
Câteva luni mai târziu, mama m-a întrebat de ce nu îi spusesem niciodată că ajunsesem general.
Am zâmbit.
— Pentru că nu trebuia să ajung general ca să merit să fiu crezută.
Ea mi-a strâns mâna.
Iar telefonul cu care Tudor intenționase să dovedească faptul că eram o mincinoasă ajunsese, ironic, una dintre dovezile care au făcut imposibilă încă o minciună a tatălui său.