A doua zi, Damian mi-a explicat adevărul. Tatăl meu îi salvase viața cu mulți ani în urmă și, înainte să moară, îi ceruse un singur lucru: dacă Rareș va ajunge vreodată atât de disperat încât să mă folosească drept monedă de schimb, să intervină.
Damian nu intenționa de fapt să mă oblige să mă mărit cu el. Anunțase căsătoria doar pentru că știa că Marcel Preda nu va risca un conflict direct cu familia Văleanu. În privat, mi-a spus: — Dacă vrei să pleci mâine, pleci. Nimeni nu te atinge.
Apoi mi-a arătat și motivul real pentru care compania familiei era în pragul falimentului. Rareș pierduse milioane în investiții ilegale și împrumuturi ascunse, iar Preda îl împinsese intenționat spre datorii tocmai pentru a pune mâna pe firmă și pe porturile pe care le controla.
Damian a cumpărat datoria lui Preda, dar a pus o singură condiție: Rareș trebuia să renunțe la conducerea companiei și să răspundă pentru banii dispăruți. Pentru prima dată, fratele meu n-a mai avut pe cine să sacrifice în locul lui.
Când Preda a încercat să amenințe familia, Damian a predat procurorilor documente care dovedeau șantajul și tranzacțiile ilegale. În câteva luni, Preda a fost arestat, iar rețeaua lui a început să se destrame.
Eu am rămas în companie și am preluat treptat partea pe care tatăl meu intenționase cândva să mi-o lase. Rareș a pierdut controlul firmei și, pentru prima dată în viață, a trebuit să suporte consecințele propriilor decizii.
Cât despre Damian, nu ne-am căsătorit atunci.
Mi-a spus că dacă vreodată îi voi spune „da”, vrea să fie pentru că îl aleg eu, nu pentru că cineva mă obligă.
Un an mai târziu, în aceeași vilă în care el anulase căsătoria cu Preda, Damian m-a cerut de soție cu adevărat.
De data aceasta nu exista nicio datorie, nicio amenințare și nicio înțelegere între bărbați.
Iar răspunsul meu a fost „da”.