Doi agenți au coborât.
— Ce se întâmplă aici?
Oamenii au început să vorbească toți deodată.
— Blochează circulația!
— N-are autorizație!
— Face mizerie!
Polițistul s-a apropiat de femeie.
— Le faceți dumneavoastră?
— Da, maică… Noaptea… când adorm copiii.
— Ce copii?
A ridicat privirea.
— Trei nepoți. Fata mea a murit acum doi ani. De atunci sunt ai mei. Ce scot azi, mâine e pâine.
Polițistul a privit atent mărțișoarele.
Erau frumoase.
Nu perfecte.
Dar vii.
— Cât costă?
— Cât lăsați.
A scos portofelul.
— Le iau pe toate.
Mulțimea a amuțit.
Colegul lui a scos telefonul.
— Băi, veniți toți la colțul străzii… avem nevoie de mărțișoare.
În cinci minute, încă două echipaje au oprit.
Apoi încă unul.
Uniforme verzi se adunau una câte una.
— Pentru soție.
— Pentru mama.
— Pentru colega de birou.
— Pentru fetița mea.
În zece minute, la colțul străzii erau aproape 15 polițiști.
Taraba improvizată devenise cea mai căutată din oraș.
Unul i-a pus în mână mai mulți bani decât valora tot cartonul.
— E prea mult, maică…
— Nu. E puțin pentru cât faceți.
Altul a venit cu două pungi.
— Pentru copii. Să aveți de mâncare.
Oamenii care sunaseră la poliție priveau în tăcere.
Bătrânica plângea fără să-și ascundă lacrimile.
— Eu n-am vrut să deranjez pe nimeni…
— N-ați deranjat pe nimeni, a spus unul dintre agenți. Ați adus primăvara pe stradă.
Când au plecat, nu mai era niciun mărțișor pe carton.
Dar era ceva mai mult în aer.
Respect.
În acea seară, acasă, trei copii au primit cozonac și portocale pentru prima dată după multe luni.
— Mamaie, ai vândut tot?
Ea a zâmbit.
— Nu, mamă… am primit.
Uneori, lumea pare grăbită și rece.
Dar e suficient ca cineva să vadă povestea din spatele unui carton întins pe trotuar.
Și primăvara vine mai repede.