Toți invitații s-au întors spre Iordan în același timp.
Patricia a încercat să vadă ce era în cutie, dar el a închis-o imediat și a lipit-o de piept.
— De unde ai asta? a întrebat cu glasul tremurat.
Călin și-a păstrat calmul.
— Deschide-o complet. Toată lumea merită să vadă.
Copiii alergau în jurul piscinei fără să înțeleagă ce se întâmplă, iar adulții se apropiau încet.
Iordan a oftat și a ridicat capacul.
Înăuntru nu era niciun obiect scump și nicio farsă copilărească.
Era un teanc de fotografii.
Prima îl înfățișa pe el ieșind dintr-un restaurant, ținând-o pe Patricia de mână.
A doua era făcută în vacanța în care le spusese copiilor că participă la o conferință.
A treia era din fața unui bloc, cu aproape un an înainte ca eu să aflu adevărul.
Sub fotografii se afla un plic.
Călin a spus liniștit:
— Citește.
Iordan a scos o foaie.
Era o copie a raportului întocmit de un investigator particular.
Am văzut cum mâinile au început să-i tremure.
Patricia l-a privit nedumerită.
— Ce înseamnă toate astea?
El nu răspundea.
Atunci Călin a vorbit suficient de tare încât să fie auzit de cei din apropiere.
— Clienta mea nu m-a angajat doar să joc rolul iubitului ei. M-a rugat să-i redau încrederea că nu a înnebunit și că bănuielile ei au fost reale. Dovezile acestea au fost strânse înainte de divorț, dar ea a ales să nu le folosească pentru a-și umili fostul soț în fața copiilor.
L-am privit surprinsă.
Nu știam că avea să spună asta.
— Dacă voia răzbunare, continua Călin, putea face public totul atunci. N-a făcut-o. A preferat să-și protejeze familia. Astăzi însă, după ce ai ales să o jignești din nou chiar la petrecerea fiului vostru, ai meritat să-ți amintești cine s-a purtat cu adevărat demn.
În jur se făcuse liniște.
Patricia a luat fotografiile din mâna lui Iordan.
Pe măsură ce le răsfoia, expresia i se schimba.
— Mi-ai spus că divorțul era deja decis când ne-am cunoscut.
Iordan nu răspundea.
— Mi-ai spus că voi doi nu mai erați împreună.
Tot tăcea.
— M-ai mințit și pe mine?
El a încercat să-i atingă brațul.
— Patricia, lasă-mă să explic…
Ea s-a dat un pas înapoi.
— Nu aici.
S-a întors și a plecat spre mașină fără să mai privească în urmă.
Iordan a rămas câteva clipe nemișcat, apoi s-a uitat la mine.
Pentru prima dată după foarte mult timp, nu mai avea acel aer superior.
— Îmi pare rău, a spus încet.
Nu mai era furios.
Nu mai râdea.
Părea doar un om care înțelegea, prea târziu, cât rău făcuse.
M-am uitat la el câteva secunde.
— Dacă îți pare rău pentru ce ai făcut copiilor, demonstrează-le prin fapte. Dacă îți pare rău pentru mine, momentul acela a trecut.
Nu am ridicat tonul.
Nu am plâns.
Pur și simplu m-am întors și am mers spre fiul nostru, care tocmai se pregătea să sufle în lumânările tortului.
Călin a venit lângă mine.
— Ai fost bine? m-a întrebat.
Am zâmbit.
— Mai bine decât mi-am imaginat.
El a râs.
— Atunci misiunea mea s-a încheiat.
La sfârșitul petrecerii, când invitații plecaseră, i-am mulțumit pentru tot.
— Sincer, i-am spus, cred că meritai mai mult decât onorariul pe care l-ai primit.
A zâmbit.
— Ba nu. Cel mai important lucru pe care l-am văzut azi a fost că ai încetat să cauți aprobarea unui om care nu mai știa să te aprecieze.
Ne-am luat rămas-bun cu o îmbrățișare.
Câteva săptămâni mai târziu, mi-a trimis un mesaj.
„Nu mai sunt actorul pe care l-ai angajat. Dacă ai chef de o cafea, de data asta vin doar ca Călin.”
Am acceptat.
Nu pentru că aveam nevoie să demonstrez ceva fostului meu soț.
Ci pentru că, după mult timp, începusem să cred că merit să fiu privită cu respect.
Iar aceasta a fost, de fapt, cea mai importantă lecție pe care Iordan a primit-o în ziua aceea: femeia pe care o considerase „neatrăgătoare” nu avea nevoie să se schimbe pentru a-și regăsi valoarea. Avea nevoie doar să nu o mai caute în ochii lui.