Vezi TotDescoperă. Citește. Vezi tot.
Actualitate

VIDEO Polițistă anchetată după ce a fost surprinsă ștergând geamurile instituției. Femeia era ieșită pe fereastră, la etaj, fără echipament

Polițista care făcea curățenie este vizată acum de o anchetă disciplinară.

O polițistă din Vâlcea a ajuns virală în mediul online după ce a fost filmată în timp ce ștergea geamurile instituției în care lucrează. Clipul a devenit viral într-un timp foarte scurt

Conform imaginilor care au făcut înconjurul României, femeia (a cărei identitate nu a fost dezvăluită) se afla la unul dintre etajele clădirii în care lucra, ieșită pe fereastră, în încercarea sa de a șterge geamul pe exterior.

Polițista nu era echipată corespunzător

De asemenea, tot imaginile surprinse de un trecător și urcate pe rețelele de socializare arată faptul că, deși polițișta de la Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea purta uniformă, în acel moment nu era și echipată corespunzător pentru a se proteja de un posibil risc la care s-a expus când a ieșit atunci când și-a propussă curețe ferestrele biroului. 

În acest sens, fiind neechipată și nedesemnată să facă o asemenea activitate, spun reprezentanții instituției, acum conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea a luat atitudine în acest caz. 

A început o anchetă în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea

S-au verificat imaginile, s-a depistat persoana în cauză și s-a declanșat o anchetă internă în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, polițista fiind acum cercetată disciplinar. Tânăra polițistă și-a justificat gestul. Ea a spus că biroul ei urma să fie vizitat de o clasă de elevi, în cadrul programului „Școala Altfel”. În acest sens, agenta de poliție a vrut să îi întâmpine pe elevi cu biroul curat, motiv pentru care a curățat geamurile.

De asemenea, imprtant de precizat este și faptul că, potrivit conducerii Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, conform fișei postului pe care-l ocupă, agenta de poliție nu ar fi trebuit să efectueze astfel de activități, cu atât mai puțin să se aplece în afara ferestrei și să-și pună în pericol viața. A fost, după declarațiile agentei, o activitate făcută din propria ei inițiativă, dar care acum i-a cauzat probleme serioase la locul de muncă.

Despre statisticile de trafic

Vezi Tot folosește Google Analytics 4, furnizat de Google, pentru a înțelege de unde vin vizitatorii și ce pagini sunt citite. Google poate primi adresa paginii fără parametri și fragment, pagina de proveniență fără parametri și fragment, titlul paginii, identificatori de cookie și informații tehnice despre dispozitiv. Pe paginile de căutare trimitem un titlu generic. Nu trimitem textul completat în formulare sau termenii de căutare prin această integrare.

Google Analytics pornește automat dacă nu există o dezactivare valabilă salvată în browser. Nu este necesară apăsarea unui buton de acceptare. Poți dezactiva măsurarea din „Setări statistici”; cookie-urile Analytics sunt șterse și pagina se reîncarcă. Dezactivările deja salvate sunt respectate. Preferința este păstrată local cel mult 180 de zile. Cookie-urile Analytics sunt configurate pentru cel mult 180 de zile, fără prelungire automată; datele la nivel de utilizator și eveniment sunt păstrate în Analytics două luni, iar rapoartele agregate pot fi păstrate mai mult.

Google Signals și personalizarea reclamelor sunt dezactivate pentru această integrare. Datele pot fi prelucrate de Google inclusiv în afara Spațiului Economic European. Consultă politica Google. Aceste opțiuni controlează doar statisticile Google Analytics; reclamele Adskeeper și tehnologiile lor sunt administrate separat.