Tăcerea s-a așternut peste sufragerie ca o pătură grea.
Nimeni nu a îndrăznit să răspundă.
Doamna Margareta a forțat un zâmbet și a pășit înainte.
„Sunt sigură că vrei să spui… nora mea. E ocupată. Se odihnește.”
Alexandru Valmonte s-a uitat la ea lung.
Privirea aceea a făcut-o să înghită în sec.
„Nu. Elena nu se odihnește niciodată când vine vorba de alții. O cunosc prea bine.”
S-a întors către unul dintre chelneri.
„Arată-mi bucătăria.”
Un murmur neliniștit s-a răspândit printre oaspeți.
Ușa bucătăriei s-a deschis.
Elena era acolo, într-un șorț murdar, cu mâinile roșii de la detergent. A ridicat privirea și a înlemnit.
Alexandru Valmonte s-a apropiat încet.
S-a uitat la ea.
Apoi… a îngenuncheat. „Prințesa mea”, a spus el cu o voce tremurândă.
Farfuria i-a alunecat din mâini Elenei și s-a spart.
„Părinte…”
Doamna Margareta a simțit că-i cedează picioarele.
Alexandru s-a ridicat și s-a adresat oaspeților.
„V-o prezint pe Elena Valmonte. Moștenitoarea familiei noastre. O fată care a ales o viață simplă, departe de bogăție și putere.”
A aruncat o privire spre Margareta.
„Și ați făcut-o să-și amintească.”
Un tânăr avocat a intrat în sufragerie și i-a înmânat dosarele.
„Începând de mâine, toate contractele cu compania dumneavoastră sunt suspendate”, a spus Alexandru calm. „Această casă, terenul, facturile… totul a fost garantat de Valmonte Royal Holdings.”
Margareta s-a prăbușit pe un scaun.
„Elena nu a spus nimic”, a continuat el. „Pentru că a fost crescută cu demnitate. Dar tăcerea ei se termină aici.”
Șorțul Elenei a fost scos încet.
A mers drept înainte.
A privit-o pe Margareta în ochi.
„Nu mai sunt slujitoarea nimănui.”
În seara aceea, lumea bună a plecat devreme.
Puterea și-a schimbat stăpânul.
Și Elena… a părăsit bucătăria pentru totdeauna.