Vezi TotDescoperă. Citește. Vezi tot.
De citit

Informația momentului în România! Patriarhul Daniel a făcut anunțul chiar acum: Părinţii şi copiii sunt…

Părinţii şi copiii sunt chemaţi să cunoască şi să trăiască adevărata credinţă în familie, îndeamnă Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, într-un mesaj adresat cu prilejul Duminicii Părinţilor şi Copiilor, 4 iunie.

Patriarhul îi îndeamnă pe părinți și copii să trăiască adevărata credință în familie

„Ca persoane botezate în numele Preasfintei Treimi, părinţii şi copiii sunt chemaţi să cunoască şi să trăiască adevărata credinţă în familie, Biserică şi societate, prin rugăciune şi fapte bune, să cultive libertatea şi responsabilitatea, iubirea şi dărnicia, după cuvântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos: ‘Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei; şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi’ (Ioan 8, 31-32)”, a transmis Patriarhul.

Întâistătătorul BOR arată că valorile perene ale credinţei consolidează comuniunea între generaţii.

„De aceea, părinţii şi copiii sunt chemaţi să preţuiască şi să îngrijească persoanele vârstnice, considerându-le pe acestea nu o povară, ci un izvor de binecuvântare, de înţelepciune şi de iubire milostivă, după modelul Sfintei Prorociţe Ana; ‘în vârstă de optzeci şi patru de ani’, aceasta ‘nu se depărta de templu, slujind noaptea şi ziua în post şi în rugăciuni (…), lăuda pe Dumneze şi vorbea despre Prunc tuturor celor ce aşteptau mântuire în Ierusalim’ (cf. Luca 2, 37-38).

În anul 2023, proclamat în Patriarhia Română ca An omagial al pastoraţiei persoanelor vârstnice, menţionăm cu recunoştinţă pe bunicii care îndrumă paşii copiilor spre biserică, ajutându-i să simtă iubirea lui Dumnezeu pentru ei, să cultive iubirea faţă de cei din jurul lor, să facă deosebire între mode efemere şi valori eterne”, afirmă Patriarhul Daniel.

Rugăciunea este esențială în formarea caracterului copiilor
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române consideră că „într-o societate tehnicizată şi secularizată, rugăciunea părinţilor şi a bunicilor dreptcredincioşi este esenţială în cultivarea harului Sfântului Botez, în formarea caracterului copiilor, în pregătirea lor atât ca cetăţeni ai patriei pământeşti, cât şi ai patriei cereşti”.

„Ne rugăm Preasfintei Treimi, Izvorul vieţii şi al iubirii veşnice, să lumineze şi să umple de pace şi bucurie sufletele copiilor, părinţilor şi bunicilor, spre a fi o binecuvântare pentru Biserică şi pentru poporul român”, a mai transmis Patriarhul Daniel, în mesajul adresat cu prilejul Duminicii Părinţilor şi Copiilor.

Despre statisticile de trafic

Vezi Tot folosește Google Analytics 4, furnizat de Google, pentru a înțelege de unde vin vizitatorii și ce pagini sunt citite. Google poate primi adresa paginii fără parametri și fragment, pagina de proveniență fără parametri și fragment, titlul paginii, identificatori de cookie și informații tehnice despre dispozitiv. Pe paginile de căutare trimitem un titlu generic. Nu trimitem textul completat în formulare sau termenii de căutare prin această integrare.

Google Analytics pornește automat dacă nu există o dezactivare valabilă salvată în browser. Nu este necesară apăsarea unui buton de acceptare. Poți dezactiva măsurarea din „Setări statistici”; cookie-urile Analytics sunt șterse și pagina se reîncarcă. Dezactivările deja salvate sunt respectate. Preferința este păstrată local cel mult 180 de zile. Cookie-urile Analytics sunt configurate pentru cel mult 180 de zile, fără prelungire automată; datele la nivel de utilizator și eveniment sunt păstrate în Analytics două luni, iar rapoartele agregate pot fi păstrate mai mult.

Google Signals și personalizarea reclamelor sunt dezactivate pentru această integrare. Datele pot fi prelucrate de Google inclusiv în afara Spațiului Economic European. Consultă politica Google. Aceste opțiuni controlează doar statisticile Google Analytics; reclamele Adskeeper și tehnologiile lor sunt administrate separat.