Gloria nu a ridicat vocea. A apăsat pe numărul paznicului și a pus telefonul pe difuzor, ca toată sala să audă. „Nea Ilie, nu deschizi poarta principală și nu lași pe nimeni să intre în casă.
Sună la poliție și spune-le că este tentativă de intrare abuzivă pe proprietate privată.”
Din telefon s-a auzit vocea tremurată a bărbatului: „Doamnă, ei spun că domnul Alexandru le-a dat voie și au chei de la anexe.”
Renata a încercat să râdă, dar râsul i-a ieșit spart. „Doamnă Gloria, nu exagerați. Sunt familia mea. Nu sunt hoți.” Gloria s-a întors încet spre ea. „Când intri într-o casă fără acordul proprietarului, cu dubă de mutat și cu un plan făcut pe ascuns, nu mai ești musafir. Ești hoț cu haine de nuntă.”
Alexandru a făcut un pas spre mama lui. „Mamă, te rog, putem discuta după nuntă.” Gloria l-a privit cu o tristețe rece. „Nu, fiule. După nuntă, tu voiai ca eu să nu mai am casă. Acum discutăm aici, în fața oamenilor în fața cărora m-ați umilit.”
Atunci Gloria a format un alt număr. În mai puțin de un minut, pe ecran a apărut imaginea de la camerele fermei: două mașini parcate strâmb lângă poartă, o dubă cu ușile deschise și rudele Renatei încercând să tragă cutii spre curte. Invitații s-au ridicat de la mese ca să vadă mai bine. Renata a pălit complet, iar Alexandru și-a dus mâna la frunte.
„Și acum să vă spun ceva ce nu știați”, a spus Gloria, punând telefonul pe masă. „Ferma nu este doar pe numele meu. Este protejată printr-un act de familie făcut de soțul meu înainte să moară. Nici eu nu o pot vinde fără acordul administratorului fundației agricole, iar administratorul este chiar avocatul meu. Voi n-ați încercat să luați o casă. Ați încercat să luați un bun protejat legal.”
Renata și-a pierdut masca. „Dar Alexandru mi-a spus că după nuntă totul va fi al nostru!” În sală s-a lăsat o liniște grea. Gloria s-a uitat la fiul ei, iar el nu a mai avut unde să se ascundă. „Ai promis casa mamei tale ca zestre pentru familia soției tale?”, l-a întrebat ea. Alexandru a încercat să răspundă, dar nu a ieșit niciun cuvânt.
Câteva minute mai târziu, nea Ilie a sunat din nou. Poliția ajunsese la fermă, duba fusese oprită, iar rudele Renatei încercau să explice că „totul fusese o neînțelegere”. Gloria a închis telefonul și a luat microfonul de pe masă. „Dragi invitați, îmi cer scuze că ați asistat la așa ceva. Eu plec la ferma mea. Cine vrea să continue petrecerea poate rămâne. Cine vrea să vadă cum arată respectul adevărat, să țină minte seara asta.”
Renata a izbucnit în plâns abia când a înțeles că nu mai plângea nimeni pentru ea. Alexandru a rămas lângă masa mirilor, cu costumul scump și fața unui copil prins cu minciuna. Gloria a trecut pe lângă el fără să-l atingă. La ușă, el a șoptit: „Mamă, iartă-mă.” Ea s-a oprit doar o clipă și i-a răspuns: „Nu azi. Azi trebuie să-mi salvez casa de fiul pe care l-am crescut.”
În noaptea aceea, Gloria a ajuns la fermă înainte de miezul nopții. Poarta era zgâriată, dar închisă. Casa veche era luminată, via foșnea în vânt, iar nea Ilie o aștepta cu pălăria în mână. Gloria a privit spre capela unde se odihnea soțul ei și a zâmbit amar. Renata crezuse că o femeie de 62 de ani poate fi mutată ca o mobilă veche. Dar unele femei nu se mută. Unele femei sunt rădăcina casei, iar cine încearcă să le smulgă ajunge să-și rupă singur mâinile.