Căpitana de poliție a orașului București, Sara Ionescu, se întorcea acasă cu un taxi. Șoferul taxiului nu avea nicio idee că femeia așezată pe bancheta din spate nu era doar o femeie obișnuită, ci o căpitană de poliție cu rang înalt. Sara purta o rochie roșie simplă și arăta ca orice civil de rând.
Era în concediu și mergea acasă pentru a participa la nunta fratelui ei. Sara hotărâse că va merge la nuntă nu ca ofițer de poliție, ci pur și simplu ca soră. În timp ce mergeau, șoferul i-a spus:
— Doamnă, merg pe drumul ăsta special pentru dumneavoastră. Altfel, de obicei nu-l folosesc.
Căpitana Sara Ionescu l-a întrebat:
— Dar de ce, frate? Ce e în neregulă cu drumul acesta?
Taximetristul a oftat și a răspuns:
— Doamnă, pe drumul ăsta stau mereu niște polițiști. Un plutonier din zonă dă amenzi fără motiv și scoate bani de la taximetriști, chiar și când n-au greșit cu nimic. Și dacă cineva îndrăznește să-i răspundă, îl mai și bate. Nu știu ce mi-e scris azi. Ferească Dumnezeu să dau peste el chiar acum, că sigur mă lasă fără bani, deși n-am făcut nimic.
Sara a gândit în sinea ei: „Oare chiar e adevărat ce spune omul ăsta? Chiar face lucruri atât de urâte plutonierul din sectorul ăsta?”
După ce au mers puțin, l-a văzut pe plutonierul Toma Dănescu stând pe marginea drumului cu alți colegi, oprind mașini pentru control. Când taxiul a ajuns în dreptul lor, plutonierul a făcut semn să tragă pe dreapta.
Plutonierul a spus nervos:
— Hei, taximetristule, jos din mașină! Crezi că ești stăpân pe șosea, mergând cu viteza asta? Nu ți-e frică de lege? Hai, amendă de 2.500 de lei pe loc!
Spunând asta, a scos carnetul de amenzi. Șoferul, Mihai, s-a speriat și a zis:
— Domnule polițist, n-am încălcat nicio regulă. De ce îmi dați amendă? Vă rog, nu faceți asta. N-am greșit cu nimic și nu am atâția bani. De unde să vă dau 2.500 de lei?
Auzind asta, plutonierul s-a enervat și mai tare și a ridicat vocea:
— Nu comenta cu mine! Dacă n-ai bani, de ce mai conduci taxiul? Hai, repede, actele la control! Sau ce, e furată mașina?
Mihai a scos repede toate actele. Erau în perfectă regulă. Totul era corect. Dar plutonierul a spus în continuare:
— Actele sunt bune, dar tot trebuie să plătești amenda. Dă-mi 2.500 de lei acum sau măcar 1.500 de lei, altfel îți confisc taxiul pe loc.
Sara Ionescu stătea în apropiere și observa totul cu atenție. A văzut cum plutonierul îl hărțuia pe un taximetrist sărac și muncitor, fără niciun motiv, încercând să-i scoată bani. Deși era furioasă, a rămas calmă, hotărâtă să afle tot adevărul înainte să acționeze.
Taximetristul i-a spus plutonierului:
— Domnule, de unde să scot atâția bani? Am câștigat azi doar 250 de lei. Cum să vă dau 1.500? Vă rog, lăsați-mă să plec. Am copii mici. Sunt un om sărac. Muncesc toată ziua ca să-mi hrănesc familia. Vă rog, aveți milă.
Dar plutonierul nu a avut nicio milă. A explodat de furie. L-a apucat pe șofer de guler, l-a împins și a strigat:
— Dacă n-ai bani, de ce mai conduci taxiul? E drumul lu’ tac-tu de mergi așa? Și mai ai și tupeu să-mi răspunzi! Hai, că te duc eu la secție să te învăț minte!
Atunci, căpitana Sara nu s-a mai putut abține. A pășit înainte, s-a pus în fața plutonierului și a spus:
— Plutonier, ceea ce faceți este complet greșit. Omul nu a încălcat nicio regulă. De ce îl amendați? În plus, l-ați agresat fizic. Asta e încălcarea legii și a drepturilor unui cetățean. Nu aveți dreptul să oprimați un om simplu în felul acesta. Lăsați-l să plece.
Plutonierul a întors capul spre ea și a măsurat-o din priviri. A zâmbit strâmb, plin de dispreț.
— Și dumneata cine mai ești? Avocată? Sau vreo rudă de-a lui? Vezi-ți de treabă, doamnă, că nu te privește.
Sara nu a ridicat vocea. A respirat adânc. În jur, oamenii începeau să se oprească. Unii filmau cu telefonul. Alții șopteau între ei.
— Mă privește, a spus ea calm. Pentru că legea trebuie respectată de toți. Mai ales de cei care o aplică.
Advertisements
Plutonierul a râs scurt.
— Hai, lasă-mă cu lecțiile tale. Dă-te la o parte!
Atunci Sara a scos încet legitimația din geantă și a deschis-o larg, în fața tuturor.
— Căpitan de poliție Sara Ionescu, Inspectoratul General, a spus clar.
Liniște.
Plutonierul a încremenit. Fața i s-a albit. Colegii lui s-au uitat unul la altul, încurcați. Mihai, taximetristul, nu înțelegea ce se întâmplă. Se uita ba la ea, ba la plutonier.
— Doamnă… eu… n-am știut… a bâiguit plutonierul.
— Știu, a spus Sara. Exact asta e problema. Faceți ce faceți pentru că credeți că nimeni nu vede. Dar vede Dumnezeu, vede omul și, din păcate pentru dumneavoastră, văd și eu.
A cerut prin stație sprijin. În câteva minute, au apărut alte mașini de poliție. Un comisar a coborât și, după ce a ascultat totul și a văzut filmările oamenilor, a înțeles situația.
Plutonierul a fost încătușat chiar acolo, pe marginea drumului, sub privirile tuturor. Pentru luare de mită, abuz în serviciu și agresiune.
Mihai tremura. Nu de frică. De ușurare.
— Doamnă… nu știu cum să vă mulțumesc, a spus el cu lacrimi în ochi.
Sara i-a pus o mână pe umăr.
— Mulțumește-i lui Dumnezeu că ai avut curaj să spui adevărul. Și să nu mai taci niciodată când ești nedreptățit.
Apoi a urcat din nou în taxi.
— Unde mergem? a întrebat Mihai.
— Acasă, a zâmbit ea. Azi e o zi mare în familie.
Pe drum, Mihai conducea mai drept ca niciodată. Pentru prima dată după mult timp, simțea că legea chiar îl apără.
Când au ajuns, Sara i-a plătit cursa și i-a lăsat un bacșiș generos.
— Pentru copii, a spus simplu.
Mihai a rămas privind-o cum pleacă. Nu ca pe o căpitană de poliție. Ci ca pe un om drept.
Iar a doua zi, la nuntă, Sara a dansat, a râs și a fost doar soră. Dar undeva, pe o stradă din București, un om simplu știa că există speranță. Pentru că uneori, dreptatea chiar ajunge la timp.