Nelu rămase nemișcat câteva secunde.
Nu pentru că ar fi fost surprins.
Nu pentru că a fost rănit pentru prima dată.
Dar pentru că după o viață în care a privit moartea în ochi, disprețul exprimat în zâmbetul de pe buze l-a lovit mai tare decât orice glonț.
„Director”, a spus el calm, „acesta este contul meu”. Dacă există vreo problemă, vă rog să-mi spuneți și voi pleca.
Cătălin ridică din umeri.
- Avem obligația să verificăm asta. Știi, au existat cazuri de… oameni care și-au dat identitatea veteranilor pentru a profita de situație.
Apoi s-a uitat la paznicul.
„Te rog să-l scoți afară până rezolvăm asta.”
Paznicul a ezitat.
Se uită la bătrân. Pentru pălăria lui. Poziția lui dreaptă, deși spatele îl trăda. Felul în care stătea, de parcă ar aștepta o comandă.
— Nu e nevoie, spuse Nelu încet. — Ies singur.
Făcu un pas înapoi.
Apoi, deodată, ușa băncii s-a deschis.
Un bărbat înalt, într-o mantie întunecată, intră cu pași grei. Întreaga încăpere a tăcut.
—Care dintre voi a dat afară pe Iona Radu? întrebă el cu o voce adâncă.
Cătălin încremeni.
- Cine eşti tu?
Bărbatul și-a descheiat haina și și-a arătat actul de identitate.
general-maior Dumitru Marinescu.
Casiera și-a acoperit gura cu mâna.
Paznicul făcu un pas înapoi.
„Acest om”, a continuat generalul, arătând spre Nelu, „m-a antrenat”.
— A antrenat sute de soldați.
— Era în misiuni despre care nu citești în manuale nici astăzi.
— Și l-ai făcut „fals veteran”?
Cătălin a început să mormăie ceva despre proceduri.
Generalul îl întrerupse cu o privire.
— Procedura înseamnă respect pentru oameni. Restul este birocrație.
Se întoarse către Nel.
— Vă rog să mă iertați că am întârziat, domnule instructor.
Ochii bătrânului se umeziră.
Nu de rușine.
Nu din durere.
Dar pentru că, după mulți ani, cineva i s-a adresat din nou drept „domnule”, fără ironie.
Directorul băncii a venit în grabă.
Scuze.
Iţi promit.
El oferă.
Nelu a retras banii. Exact suma pe care a cerut-o.
Câteva sute de lei.
Nimic mai mult.
În timp ce pleca, generalul și-a pus mâna pe umăr.
— Nepotul tău va fi mândru de tine.
Nelu a zâmbit.
— Sper că nu trebuie să fie general pentru a fi respectat.
În acea zi, banca și-a schimbat procedurile.
Dar pentru Nelu cel mai important lucru a fost deja realizat:
Demnitatea.