Vezi TotDescoperă. Citește. Vezi tot.
De citit

Avertisment important pentru români din partea șefului Armatei: mesajul transmis de Vlad Gheorghiță

Vlad Gheorghiță, șeful Armatei Române, a transmis un mesaj ferm privind necesitatea creșterii nivelului de pregătire a populației, subliniind că românii ar trebui să fie pregătiți nu doar pentru situații de urgență civilă, ci și pentru eventualitatea susținerii unui efort de război.

Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă susținute la Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est (HQ MNC-SE), din Sibiu, alături de Alexus G. Grynkewich, comandantul suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR).

În acest context, șeful Armatei Române a explicat că legea privind pregătirea populației pentru apărare a fost recent modificată și promulgată de președintele Nicușor Dan, ceea ce permite extinderea programelor de pregătire militară voluntară.

„Începând din acest an, avem o modificare a legii pregătirii populației pentru apărare. Acum două săptămâni președintele a promulgat această modificare. Tot din acest an, ne propunem să aducem tineri în MAPN, pe bază de voluntariat, care să fie pregătiți pentru specializare de bază militară. O să continuăm aceste programe, în funcție de resursele bugetare. Ne propunem să pregătim circa 1000-2000 de militari.”

Oficialul a precizat că, în anii următori, Armata Română ar putea organiza mai multe serii de instruire anuală, în funcție de capacitatea logistică și financiară.

„Cel mai probabil, în anii următori vom avea două la trei serii de pregătire pe an. Capacitatea armatei de pregătire a acestui tip de militari este între 2.000 și 10.000 de militari pe an.”

Vlad Gheorghiță a explicat că acest demers face parte dintr-o strategie mai amplă de consolidare a rezilienței naționale, care presupune pregătirea populației pentru diverse tipuri de criză.

„Când aducem în discuţie reziliența națională trebuie să luăm în calcul multe aspecte. Trebuie să avem o populație pregătită pentru diferite situații de criză, şi aici mă refer la incendii, cutremure și așa mai departe. Trebuie să avem o populație pregătită și pentru a susține un efort de război. Avem în plan foarte multe programe de pregătire în acest sens împreună cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență”, a declarat șeful Armatei Române.

Despre statisticile de trafic

Vezi Tot folosește Google Analytics 4, furnizat de Google, pentru a înțelege de unde vin vizitatorii și ce pagini sunt citite. Google poate primi adresa paginii fără parametri și fragment, pagina de proveniență fără parametri și fragment, titlul paginii, identificatori de cookie și informații tehnice despre dispozitiv. Pe paginile de căutare trimitem un titlu generic. Nu trimitem textul completat în formulare sau termenii de căutare prin această integrare.

Google Analytics pornește automat dacă nu există o dezactivare valabilă salvată în browser. Nu este necesară apăsarea unui buton de acceptare. Poți dezactiva măsurarea din „Setări statistici”; cookie-urile Analytics sunt șterse și pagina se reîncarcă. Dezactivările deja salvate sunt respectate. Preferința este păstrată local cel mult 180 de zile. Cookie-urile Analytics sunt configurate pentru cel mult 180 de zile, fără prelungire automată; datele la nivel de utilizator și eveniment sunt păstrate în Analytics două luni, iar rapoartele agregate pot fi păstrate mai mult.

Google Signals și personalizarea reclamelor sunt dezactivate pentru această integrare. Datele pot fi prelucrate de Google inclusiv în afara Spațiului Economic European. Consultă politica Google. Aceste opțiuni controlează doar statisticile Google Analytics; reclamele Adskeeper și tehnologiile lor sunt administrate separat.